Alegeri şi schimbări
De ceva timp încoace simt că al meu capitol legat de locul acesta se apropie de sfârşit , alegeri şi schimbări îmi bat la uşă , iar eu nu pot întârzia prea mult spre a le face cale liberă de trecere. Aţi simţit vreodată că all of a sudden locul în care v-aţi parcurs existenţa de până acum vă devine străin de propriile perspective şi sentimentul de apartenenţă parcă este aruncat undeva, dincolo de zidurile acestuia ?
Augusten
5 carti citite una dupa alta de acelasi autor. Ce o fi avand A.B. asta de m-o cucerit asa? Nu stilul literar, clar. Nu e nimic spectaculos, miraculos, foarte deosebit. Continutul memoriilor si romanelor sale (ca deja ma prind ca nu-s memorii 100%) ma fascineaza.
La un moment dat am jucat un joc cu camioane foarte tare. Ma fascina la fel de tare si nu intelegeam de ce. Deci istoria se repeta.
Un om spart rau, de mic copil lovit si parasit si lasat in voia sortii. Se ridica si iara cade, se ridica apoi mai sus si rani vechi sunt oblojite si e greu, greu, greu… oamenii dragi vad ce e frumos in el, supravietuitorul din om. Sunt multe momente cand nu poti crede ca viata poate oferi unui singur om atatea momente pe marginea prapastiei si atatea oportunitati ….
Stau si ma gandesc ca viata lui parea unul dintre cele mai noi jocuri cu atv . Cu suisuri si coborasuri, zdruncinaturi si tot ce tine de acest domeniu.
Are publicate 7 carti. Am lasat 2 carti pe mai tarziu …asta in caz ca ma voi reapuca sa ma “droghez” cu Augusten Burroughs. L-am descoperit intamplator, am cumparat cartea Magical Thinking de la un sale meserias: o plasa de plastic plina de/cu carti la mana a2a la 5$. Super, nu?
La un moment dat am jucat un joc cu camioane foarte tare. Ma fascina la fel de tare si nu intelegeam de ce. Deci istoria se repeta.
Un om spart rau, de mic copil lovit si parasit si lasat in voia sortii. Se ridica si iara cade, se ridica apoi mai sus si rani vechi sunt oblojite si e greu, greu, greu… oamenii dragi vad ce e frumos in el, supravietuitorul din om. Sunt multe momente cand nu poti crede ca viata poate oferi unui singur om atatea momente pe marginea prapastiei si atatea oportunitati ….
Stau si ma gandesc ca viata lui parea unul dintre cele mai noi jocuri cu atv . Cu suisuri si coborasuri, zdruncinaturi si tot ce tine de acest domeniu.
Are publicate 7 carti. Am lasat 2 carti pe mai tarziu …asta in caz ca ma voi reapuca sa ma “droghez” cu Augusten Burroughs. L-am descoperit intamplator, am cumparat cartea Magical Thinking de la un sale meserias: o plasa de plastic plina de/cu carti la mana a2a la 5$. Super, nu?
Masaj pe suflet
De am fi mai buni cu noi si cu cei din jurul nostru,
De ne am da ragaz zilnic sa stam de vorba cu dorintele si visele noastre,
De am zambi cand ne trezim,
De am uita mai repede ce ne doare si cine ne-o lovit,
De am saruta spasit pe cei pe care i-am ranit,
De am gasi foarte des metode si momente pentru a ne face masaj pe suflet,
De ne am incojura cu mai multi oameni care stiu sa faca asta si ne invata si pe noi,
De am privi mai des Cerul si am spune tare sau in gand “multumesc!” …
De am trai mai frumos anul acesta!!!
De ne am da ragaz zilnic sa stam de vorba cu dorintele si visele noastre,
De am zambi cand ne trezim,
De am uita mai repede ce ne doare si cine ne-o lovit,
De am saruta spasit pe cei pe care i-am ranit,
De am gasi foarte des metode si momente pentru a ne face masaj pe suflet,
De ne am incojura cu mai multi oameni care stiu sa faca asta si ne invata si pe noi,
De am privi mai des Cerul si am spune tare sau in gand “multumesc!” …
De am trai mai frumos anul acesta!!!
atac de sarcasm
tare îmi place mie limba engleză când unul şi acelaşi cuvânt poate fi orice, de la interjecţie până la complement circumstanţial de mod şi abia după ce mi-am dat tare graţios cu uşa de la bucătărie în cap eu am înţeles că nu sunt Edith fucking Piaf ca să nu regrette rien, spre exemplu faptul că nu am aprins becul sau măcar nu am deschis uşa de la frigider. aşa fac eu noaptea, ca să nu aprind ditamai becul, deschid frigiderul, mai ales că întotdeauna e interesant dacă n-o mai apărut încă o căldare de îngheţată tiramisu din pură magie întrânsul. da’ cum la mine în casă nu mai are cine să cumpere îngheţată, mă mulţumesc cu încă o doză de bere, a căror achiziţionare, vă mărturisesc cu mândrie, demult e prioritatea responsabilitatea mea. pontu’ era că îţi trebuie o viaţă întreagă ca să înveţi cum să trăieşti. eu în genere multe lucruri le înţeleg numai după ce e prea târziu, iar la unele mă gândesc aşa de mult că nu le mai înţeleg niciodată. şi în timp ce pun ceara la încălzit si imi promit ca asta e ultima data cand ma epilez cu ceara, iar data viitoare voi incerca si eu o sedinta de epilare definitiva, mă gândesc că tare trebuiau să fie plictisite şi tare n-aveau ce face femeile care o inventat epilatul, coafatul, pensatul ş.a. şi i-au convins pe bărbaţi că aşa trebuie, când eu de fapt de două luni nu găsesc timp să disec Metafizica lui Heidegger. e greu să supravieţuieşti, mai ales când nu vrei. şap nici să oferi cuiva satisfacţia că te dai bătut nu-i salutabil. hai mai bine nu, hai mai bine altă dată, îţi zic eu, da mental deam te-am trimis în pulă în repetate rânduri, am vrut să zic. scuzoaiele mele. când scriam compuneri în gimnaziu tare greu îmi era să pun punct si foloseam deseori punctele de suspensie, semn că ideia se continuă undeva în capul meu. apoi aşa şi în viaţă. gândurile mele suca nu se mai suca termină suca niciodată SUCA. mă simt bleadi ca un copil de ală de grădinţă care rupe cinşpe creioane până învaţă să pună un punct pe foaie, numai că în loc de grădiniţă eu am 20 de ani şi în loc de creioane, nişopulă cu care, evident, încă n-am pus punct.
No one is too busy, it’s all about priorities ! - ş nu pizdi că nu-i aşa, la anii mei să te prefaci că crezi minciunelele băieţeilor îi de râs, chiar dacă nu îi amuzant deloc.
îmi amintesc că am uitat un lucru – mi-am înghiţit odată mândria şi nu era bună la gust – eu aşa de des mi-am înghiţit mândria că m-am obişnuit şi iată, a trebuit să uit ca să-mi amintesc. sincer, la cât de mare e mândria mea, mă mir chiar cum de nu mi-a stat în gât. nu mai contează, am evacuat-o cu cinci gâturi de rom şi trei doze de bere azi după amiază.
cu mintea limpede eu înţeleg că o să sufăr suca în continuare suca. de sindromul Tourette.
No one is too busy, it’s all about priorities ! - ş nu pizdi că nu-i aşa, la anii mei să te prefaci că crezi minciunelele băieţeilor îi de râs, chiar dacă nu îi amuzant deloc.
îmi amintesc că am uitat un lucru – mi-am înghiţit odată mândria şi nu era bună la gust – eu aşa de des mi-am înghiţit mândria că m-am obişnuit şi iată, a trebuit să uit ca să-mi amintesc. sincer, la cât de mare e mândria mea, mă mir chiar cum de nu mi-a stat în gât. nu mai contează, am evacuat-o cu cinci gâturi de rom şi trei doze de bere azi după amiază.
cu mintea limpede eu înţeleg că o să sufăr suca în continuare suca. de sindromul Tourette.
efectul Placebo
ies noaptea ca să mă uit la cer şi când nu văd nici o stea mă întreb dacă e chiar aşa de întuneric în mine. şi apoi ştii cum e asta, ca şi cum ai fuma într-o beznă deasă de s-o tai cu cuţitu’, îţi dai seama că s-o terminat ţigara numai când ajungi la filtru şi fumul e aşa de amar că-ţi zgârâie maţele. şi cum să nu m-apuce belca, când eu sunt ca o veveriţă care aleargă într-o roată, dar de unde energie când primesc şi aleg să mă hrănesc numai cu firmituri de dragoste, afecţiune, atenţie. dacă iei furia, scazi entuziasmul, primeşti exact starea în care sunt eu. aproape că nici nu mă mir că mie nici nu mi se mai scoală la viaţă şi aşa şi merg toate, ca op#l@bleagă. my life story is happening slower than my life.
m-am redus atât de mult la nimic ultima vreme că şi atunci când mă uit în oglindă mă cutremur să descopăr acolo o faţă şi înca faţa mea. eu ar trebui, cum să spun, să-mi pun o mască de sticlă prin care să nu mi se vadă nici porii, nimic să nu dea cumva impresia că în mine încă trăieşte o viaţă. verişoara mea a murit la nici 19 ani şi la vremea ceea, 19 ani mi se părea ceva, cum să îmi explic acum că 19 ani asta-i nimic, dar eu şi de nimicul acesta m-am săturat. It became difficult to navigate from Nothing to Nothing without accidentaly walking through Something.
sufletul meu e ca un sac fără fund, în care încape orice şi în care totul se pierde ca într-o gaură neagră imensă, poate de asta unii au hotărât că acesta e locul potrivit pentru a-şi arunca toate frustrările şi răutaţile pentru a uita de ele. şi ştii vorba ceea – „nu da Doamne omului atâtea câte poate suporta.” altă metaforă pentru cum mă simt e un borcan căruia i-au sărit capacele şi din ele tot se prelinge gem, gem de prune, de caise, de pere, de huipaimi. gem de durere şi gemutul de durere nu e pe gustul nimănui. şi dacă n-aş fi un sac fără fund, aş prefera să mă pot umple de lucruri bune, frumoase, huinea de asta romantică şi mediocră de care se bucură toată lumea şi dacă nu mi-ar fi sărit capacele, aş vrea ca gemul să fie de mere. mie îmi place gemul de mere. pă-du-re-ţe.
da, eu tot câteodată vreau altceva. eu întotdeauna vreau altceva. vreau altfel, vreau altundeva! şi mă prind în flagrant delict cu ideea că altceva, altfel şi altundeva automat înseamnă şi altcineva. altcineva decât mine, altcineva decât tine, altcineva decât noi. altfel. sometimes I can hear my bones straining under the weight of all the lives I’m not living. eu înţeleg perfect că pentru unii viaţa e interesantă, dar eu ştiu când ies undeva că am ieşit numai ca să nu mă simt vinovată că beau singură, eu ştiu şi conştiinţa mea ştie şi nici una nu recunoaşte în faţa celeilalte. consecutiv, mă apuc să recitesc tot ce mi-ai scris vreodată ca să mă asigur că nu mi-a scăpat printre rânduri acel ceva pe care vreau să mi-l spui, dar şi eu şi tu ştim că n-o să-l obţin niciodată. şi apoi încep să mă gândesc de ce eu nu ştiu să pun punct din intonaţie, din privire, de ce eu nu ştiu să pun punct nici măcar dacă tac şi nu mă uit la tine? de la prea multă gândire îmi vine să-mi dau o palmă. nu. două. what the fuck is wrong with me that I can hold on only to the things I want to lose?
ce poate să facă un om când are toate albumele Placebo şi o depresie cronică? să-nebunască. corect. după toată huineaua asta eu stau şi ascult Placebo până la cinci dimineaţa şi cred că aştept să-mi scrie El. nu contează dacă scrie sau nu, eu aştept.
dimineaţa mă trezesc cu apelul tău şi îmi dau seama ce mult mi-ai lipsit. după îţi scriu că te iubesc şi că mi-a fost dor şi cred că tu niciodată n-o să ştii How much I mean that. ziua mea are tendinţa să fie exponenţial mai bună, când are un sens – să te îmbrăţişez.
cheers to the Placebo fucking effect !
m-am redus atât de mult la nimic ultima vreme că şi atunci când mă uit în oglindă mă cutremur să descopăr acolo o faţă şi înca faţa mea. eu ar trebui, cum să spun, să-mi pun o mască de sticlă prin care să nu mi se vadă nici porii, nimic să nu dea cumva impresia că în mine încă trăieşte o viaţă. verişoara mea a murit la nici 19 ani şi la vremea ceea, 19 ani mi se părea ceva, cum să îmi explic acum că 19 ani asta-i nimic, dar eu şi de nimicul acesta m-am săturat. It became difficult to navigate from Nothing to Nothing without accidentaly walking through Something.
sufletul meu e ca un sac fără fund, în care încape orice şi în care totul se pierde ca într-o gaură neagră imensă, poate de asta unii au hotărât că acesta e locul potrivit pentru a-şi arunca toate frustrările şi răutaţile pentru a uita de ele. şi ştii vorba ceea – „nu da Doamne omului atâtea câte poate suporta.” altă metaforă pentru cum mă simt e un borcan căruia i-au sărit capacele şi din ele tot se prelinge gem, gem de prune, de caise, de pere, de huipaimi. gem de durere şi gemutul de durere nu e pe gustul nimănui. şi dacă n-aş fi un sac fără fund, aş prefera să mă pot umple de lucruri bune, frumoase, huinea de asta romantică şi mediocră de care se bucură toată lumea şi dacă nu mi-ar fi sărit capacele, aş vrea ca gemul să fie de mere. mie îmi place gemul de mere. pă-du-re-ţe.
da, eu tot câteodată vreau altceva. eu întotdeauna vreau altceva. vreau altfel, vreau altundeva! şi mă prind în flagrant delict cu ideea că altceva, altfel şi altundeva automat înseamnă şi altcineva. altcineva decât mine, altcineva decât tine, altcineva decât noi. altfel. sometimes I can hear my bones straining under the weight of all the lives I’m not living. eu înţeleg perfect că pentru unii viaţa e interesantă, dar eu ştiu când ies undeva că am ieşit numai ca să nu mă simt vinovată că beau singură, eu ştiu şi conştiinţa mea ştie şi nici una nu recunoaşte în faţa celeilalte. consecutiv, mă apuc să recitesc tot ce mi-ai scris vreodată ca să mă asigur că nu mi-a scăpat printre rânduri acel ceva pe care vreau să mi-l spui, dar şi eu şi tu ştim că n-o să-l obţin niciodată. şi apoi încep să mă gândesc de ce eu nu ştiu să pun punct din intonaţie, din privire, de ce eu nu ştiu să pun punct nici măcar dacă tac şi nu mă uit la tine? de la prea multă gândire îmi vine să-mi dau o palmă. nu. două. what the fuck is wrong with me that I can hold on only to the things I want to lose?
ce poate să facă un om când are toate albumele Placebo şi o depresie cronică? să-nebunască. corect. după toată huineaua asta eu stau şi ascult Placebo până la cinci dimineaţa şi cred că aştept să-mi scrie El. nu contează dacă scrie sau nu, eu aştept.
dimineaţa mă trezesc cu apelul tău şi îmi dau seama ce mult mi-ai lipsit. după îţi scriu că te iubesc şi că mi-a fost dor şi cred că tu niciodată n-o să ştii How much I mean that. ziua mea are tendinţa să fie exponenţial mai bună, când are un sens – să te îmbrăţişez.
cheers to the Placebo fucking effect !
moştenire
ce frumos ar fi dacă am putea să le lăsăm copiilor noştri moştenire nu numai case, bani, bijuterii şi maşini, ci şi sentimentele noastre cele fără de preţ.
fiule, îţi las drept moştenire prima mea iubire, când vei gusta dintr-însa îţi va părea un nectar nemaipomenit de dulce, cu timpul vei surprinde în fiecare înghiţitură şi o vagă senzaţie de amar, de parcă cerul gurii ţi-ar fi gâdilat cu sirop de cireşe negre, dar asta nu te va opri din a te întoarce mereu, mereu la iubirea care a fost prima şi a-i sorbi din farmecele fără de hotar.
draga mea fiică, îţi las prin testament iubirea vieţii mele, care a fost cea mare şi îţi doresc să te bucuri de ea zi de zi şi să îţi împleteşti din firele acesteia o viaţă prea plină de plăcere şi bucurii nemaivăzute şi s-o descoperi nouă în fiecare zi şi plină mereu de sine ca un măr care s-a copt în vârful pomului, căci izvor nesecat de fericire pentru sufletul omului este iubirea ce durează o viaţă întreagă si care nu are nevoie de echipament de protectie, pentru a ne apara impotriva celui pe care il adoram.
ce păcat că unii, dintre cele mai nobile simţiri ale lor, vor putea lăsa moştenire, poate, numai durerea de dinţi.
fiule, îţi las drept moştenire prima mea iubire, când vei gusta dintr-însa îţi va părea un nectar nemaipomenit de dulce, cu timpul vei surprinde în fiecare înghiţitură şi o vagă senzaţie de amar, de parcă cerul gurii ţi-ar fi gâdilat cu sirop de cireşe negre, dar asta nu te va opri din a te întoarce mereu, mereu la iubirea care a fost prima şi a-i sorbi din farmecele fără de hotar.
draga mea fiică, îţi las prin testament iubirea vieţii mele, care a fost cea mare şi îţi doresc să te bucuri de ea zi de zi şi să îţi împleteşti din firele acesteia o viaţă prea plină de plăcere şi bucurii nemaivăzute şi s-o descoperi nouă în fiecare zi şi plină mereu de sine ca un măr care s-a copt în vârful pomului, căci izvor nesecat de fericire pentru sufletul omului este iubirea ce durează o viaţă întreagă si care nu are nevoie de echipament de protectie, pentru a ne apara impotriva celui pe care il adoram.
ce păcat că unii, dintre cele mai nobile simţiri ale lor, vor putea lăsa moştenire, poate, numai durerea de dinţi.
Hunger Games – Jocurile Foamei
Well , nu am auzit foarte multe despre acest film , poate doar din auzite si din faptul ca ar fi inspirat dintr-o carte ( cam asa mi-a fluturat un ecou pe la urechi , daca e adevarat sau nu, voi sa-mi spuneti , eu nu tin neaparat sa fiu corecta in acest detaliu). Nu prea ma intereseaza pe ce banda rulanta s-a facut acest film, dar ma intereseaza sa-mi exprim niste puncte de vedere daca tot l-am vazut si nu m-a lasat indiferenta.
Actiunea mi s-a parut simpla, fara prea multe efecte speciale ( nu ca as fi fan impatimit al acestora) , cu un pic de sentimentalism la mijloc si actori mici si mari care nu prea si-au adus rolurile la adevarata lor implinire. Hunger Games ne ilustreaza imaginea unei lumi scindate in doua straturi sociale , cei saraci a caror existenta practic depinde de hrana de zi cu zi ( cu alte cuvinte, traiesc de pe o zi pe alta) si, desigur , cei bogati care isi duc traiul intr-o extravaganta exacerbata ( a iesit un soi de pleonasm aici , da’ nu am gasit cuvinte mai potrivite), vanitosi chiar pana la o limita a grotescului si care, evident, nu dau doi bani pe vietile celor ce nu au nici macar un colt de paine sa-si potoleasca stomacul. Ideea filmului poarta o relevanta destul de puternica vizavi de titlul sau , relevanta pe care eu , una, o gasesc si in realitatea noastra de zi cu zi , prin urmare nu este o idee prea departe de notiunea veridicului. In numele unei idei pe de-a dreptul ipocrite , cei bogati organizeaza anual un concurs pe viata si pe moarte , in urma caruia (cica) nu poate exista decat un singur invingator ( sa-i spunem mai degraba supravietuitor) care sa simbolizeze, chipurile, Tributul in numele unei istorii a unei lumi care odinioara se afla in ghearele razboiului. In spatele aceste idei ( repet , pe de-a dreptul ipocrite) , din punctul meu de vedere , nu se ascunde altceva decat dorinta infama a celor bogati de a se distra , aroganta cu care isi exercita dreptul asupra unei fiinte umane doar pentru ca avutia le da iluzia grandorii de sine. Cum spuneam: grotesc.
Nu sunt multumita de realizarea filmului in ansamblu ( nu se merita platit bilet ca sa-l vad la un cinema) , daaaar mi-a captat atentia prin ideea ilustrata si anumite semne de intrebare pardon , interogative) care , zic eu , ar trebui sa incolteasca in mintea fiecaruia dintre noi. As vrea totusi ca cei ce reusesc sa-l vizioneze mai devreme sau mai tarziu , sa-mi impartaseasca anumite opinii si detalii , in caz ca au unele. In caz contrar , va doresc vizionare placuta si sa ne regasim cu bine la filmul urmator! :)
Oh, era sa uit! Filmul mi-a adus aminte de piesa asta pe care , nu stiu din ce motiv , o gasesc extrem de potrivita :D .
Actiunea mi s-a parut simpla, fara prea multe efecte speciale ( nu ca as fi fan impatimit al acestora) , cu un pic de sentimentalism la mijloc si actori mici si mari care nu prea si-au adus rolurile la adevarata lor implinire. Hunger Games ne ilustreaza imaginea unei lumi scindate in doua straturi sociale , cei saraci a caror existenta practic depinde de hrana de zi cu zi ( cu alte cuvinte, traiesc de pe o zi pe alta) si, desigur , cei bogati care isi duc traiul intr-o extravaganta exacerbata ( a iesit un soi de pleonasm aici , da’ nu am gasit cuvinte mai potrivite), vanitosi chiar pana la o limita a grotescului si care, evident, nu dau doi bani pe vietile celor ce nu au nici macar un colt de paine sa-si potoleasca stomacul. Ideea filmului poarta o relevanta destul de puternica vizavi de titlul sau , relevanta pe care eu , una, o gasesc si in realitatea noastra de zi cu zi , prin urmare nu este o idee prea departe de notiunea veridicului. In numele unei idei pe de-a dreptul ipocrite , cei bogati organizeaza anual un concurs pe viata si pe moarte , in urma caruia (cica) nu poate exista decat un singur invingator ( sa-i spunem mai degraba supravietuitor) care sa simbolizeze, chipurile, Tributul in numele unei istorii a unei lumi care odinioara se afla in ghearele razboiului. In spatele aceste idei ( repet , pe de-a dreptul ipocrite) , din punctul meu de vedere , nu se ascunde altceva decat dorinta infama a celor bogati de a se distra , aroganta cu care isi exercita dreptul asupra unei fiinte umane doar pentru ca avutia le da iluzia grandorii de sine. Cum spuneam: grotesc.
Nu sunt multumita de realizarea filmului in ansamblu ( nu se merita platit bilet ca sa-l vad la un cinema) , daaaar mi-a captat atentia prin ideea ilustrata si anumite semne de intrebare pardon , interogative) care , zic eu , ar trebui sa incolteasca in mintea fiecaruia dintre noi. As vrea totusi ca cei ce reusesc sa-l vizioneze mai devreme sau mai tarziu , sa-mi impartaseasca anumite opinii si detalii , in caz ca au unele. In caz contrar , va doresc vizionare placuta si sa ne regasim cu bine la filmul urmator! :)
Oh, era sa uit! Filmul mi-a adus aminte de piesa asta pe care , nu stiu din ce motiv , o gasesc extrem de potrivita :D .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)