ce frumos ar fi dacă am putea să le lăsăm copiilor noştri moştenire nu numai case, bani, bijuterii şi maşini, ci şi sentimentele noastre cele fără de preţ.
fiule, îţi las drept moştenire prima mea iubire, când vei gusta dintr-însa îţi va părea un nectar nemaipomenit de dulce, cu timpul vei surprinde în fiecare înghiţitură şi o vagă senzaţie de amar, de parcă cerul gurii ţi-ar fi gâdilat cu sirop de cireşe negre, dar asta nu te va opri din a te întoarce mereu, mereu la iubirea care a fost prima şi a-i sorbi din farmecele fără de hotar.
draga mea fiică, îţi las prin testament iubirea vieţii mele, care a fost cea mare şi îţi doresc să te bucuri de ea zi de zi şi să îţi împleteşti din firele acesteia o viaţă prea plină de plăcere şi bucurii nemaivăzute şi s-o descoperi nouă în fiecare zi şi plină mereu de sine ca un măr care s-a copt în vârful pomului, căci izvor nesecat de fericire pentru sufletul omului este iubirea ce durează o viaţă întreagă si care nu are nevoie de echipament de protectie, pentru a ne apara impotriva celui pe care il adoram.
ce păcat că unii, dintre cele mai nobile simţiri ale lor, vor putea lăsa moştenire, poate, numai durerea de dinţi.
