Introducere de sfârşit

Ştiu că scriu foarte rar , nu am mai scris de ceva timp, poate nu prea mult pentru cei care mai trag cu ochiul pe blogul meu, dar pentru mine e ca şi cum a trecut un deceniu. Adevărul e că nu pot să scriu tot timpul , şi atunci când o fac .. sunt nevoită să-mi maschez unele înţelesuri pentru că dacă mi-aş permite să-mi descătuşez libertatea gândurilor , aş risca alte răni , ofense , interpretări , etc , şi nu am chef, nici energie pentru aşa ceva.

Aş avea despre ce să scriu , chiar dacă nu sunt o persoană extrem de activă şi socială , dar ..oameni buni, ţin atâtea în mine încât aş putea începe un roman. Mi-am dorit foarte mult ca blogul ăsta să nu fie unul personal sau măcar să mă ţin deoparte de vreo notă personală , dar nah.. la mine totul e personal, cum aş putea altfel ? Şi mă-nvârt aici ca-n jurul cozii ,neputând vărsa amarul din mine care s-a strans de ceva vreme şi nu o voi face pentru că nu îmi doresc opinii, sfaturi , compătimire sau altceva, doar o breşă prin care să prind ceva aer curat. În linişte şi în întuneric , fără să ştie nimeni, fără să fiu neapărat văzută..